ULTIMUL TRIB – Sezonul 1 Episodul 14 din 8 Noiembrie 2018

Vezi aici mai jos pe site emisiunea Ultimul Trib sezonul 1 episodul 14 din data de 8 noiembrie 2018 HD.

„Ultimul Trib”, noua provocare lansată de Antena 1 va trimite trei grupuri extrem de curajoase și de puternice într-o aventură într-un tărâm plin de pericole și de neprevăzut: Madagascar!

Insula africană, un teritoriu în care spiritele încă sunt prezente în viața de zi cu zi, în care lacurile sau copacii sunt considerate sacre, iar de unele nu te poți apropia, le va fi casă celor trei triburi, formate din oameni de rând, sportivi și, respectiv, vedete. Inconștienți sau extrem de curajoși, cu toții cred că pot ieși învingători din această eventură exotică ce le va pune la încercare simțurile și abilitățile, însă numai unul dintre ei are șansa de a câștiga marele premiu, în valoare de 100.000 de euro.

Începând cu 13 septembrie, în fiecare săptămână, joi și vineri, de la ora 20.00, la Antena 1, triburile își vor măsura puterile în competiții spectaculoase și tensionate atât pentru „Teritoriu”, cât și pentru„Eliminare”, pentru ca în final doar opt membri să mai rămână în confruntarea pentru miza cea mare: premiul în valoare de 100.000 de euro. Nimeni nu va ajunge însă la acesta fără a suferi transformări, fără a-și dezvălui adevărata față și fără ca telespectatorii să afle cine este cu adevărat.

Loading...


Tribul sportivilor este format din: Alex Filip, Cornelia Condeescu, Lola Crudu, Daniel Chiriță, Ioana Șulea, Mircea Zamfir și Roxana Chiperi. Cei șapte sportivi își vor măsura puterile cu tribul format din vedete și cu cel format din oameni de rând: Mirel Magop, Silviu Mircescu, Cosmin Pădureanu, Oana Dedeu, Ema Șerban și cuplul format din Gabriela Popa și Silviu Geandra. Cel de-al treilea trib, cel al vedetelor, este format din Dorian Popa, Dima Trofim, Daniela Crudu, Sorana Darclée Mohamad, Ionuț Iftimoaie, Paula Chirilă și Sorin Brotnei.

Pentru a fii la curent cu urmatoarele episoade urmariti-ne pe facebook cu un Like:

SERVER 1

A SERVER 2

SERVER 3

SERVER 4

Pentru a fii la curent cu urmatoarele episoade urmariti-ne pe facebook cu un Like:

Leave a Reply

avatar
  Subscribe  
Notify of